Cum se transmit datele către ANAF în cazul caselor de marcat cu jurnal electronic?

 Termen

Dotarea cu aparate de marcat cu jurnal electronic, se aplică în cazul contribuabililor mari sau mijlocii începând cu 1 septembrie 2018, iar în cazul contribuabililor mici începând cu  1 noiembrie 2018.

Etapa I.

  1. Solicitare NUI (Numărul unic de identificare a aparatelor de marcat electronice fiscale) de la ANAF.

 – În format hartie

 – În format electronic – (formularul C801) prin intermediul serviciului Spațiul Privat Virtual.  Aici aveți nevoie de semnătura electronică digitală.

* Numărul unic de identificare se obține și de către furnizorii caselor de marcat.

* Numărul unic de identificare se obține o singură dată și se folosește la Etapa II. 

Etapa II.

Utilizatorii caselor de marcat cu jurnal electronic au obligația de a transmite Fiscului, până la data de 20 a lunii pentru luna anterioară, următoarele formulare, dupa caz:

  1. 4200 – aplicație pentru validarea fișierului XML creat de aparatele de marcat electronice fiscale, conținand registrul rapoartelor Z și bonurilor fiscale pentru perioada de raportare curentă, prevăzut în secțiunea II.12 din anexa nr. 2 la Ordinul ANAF nr. 146/2018;
  2. 4203 – plicație pentru validarea fișierelor XML create de aparatele de marcat electronice fiscale altele decât cele utilizate în activitatea de schimb valutar sau în activitatea de taximetrie (inclusiv cele utilizate în aeroporturi), conținând bonurile fiscale (secțiunea II.3) și raportul Z (secțiunea II.7) pentru o zi fiscală, în conformitate cu anexa nr. 2 la Ordinul ANAF nr. 146/2018;

Sau

  1. 4109 – Declarație privind aparatele de marcat electronice fiscale neutilizate;

Cum se depune?

În ceea ce privește transmiterea datelor, aceasta se realizează în trei pași, astfel:

  1. fișierele XML, semnate folosind certificatul digital al aparatului de marcat electronic fiscal, sunt exportate de pe aparatul de marcat electronic fiscal pe un mediu de stocare extern;
  2. prin intermediul programului de asistență pus la dispoziţie pe portalul ANAF, fișierele XML sunt validate și atașate unui fișier PDF;
  3. fișierul PDF cu XML atașat, semnat cu certificat digital calificat, este comunicat organului fiscal prin mijloace electronice de transmitere la distanță.

Atentie:

Nefurnizarea la termen de catre contribuabili/platitor a informatiilor prezentate mai sus se sanctioneaza cu amenda de la 12.000 lei la 14.000 lei pentru persoanele juridice incadrate in categoria contribuabililor mijlocii si mari si cu amenda de la 2.000 lei la 3.500 lei pentru celelalte persoane juridice.

Link formumare ANAF:

C.801 – https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/801.html

C.4200 – https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/4200.html

C.4203 – https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/4203.html

C.4109 – https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/4109.html

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *