Fiscul are o nouă procedură pentru identificarea PFA-urilor care evită plata CAS și CASS

 

În cazul persoanelor fizice autorizate (PFA) care au declarat că nu vor datora contribuția la pensii (CAS) și contribuția la sănătate (CASS), Fiscul va verifica din oficiu dacă această estimare a fost corectă sau nu, o procedură de urmat în aceste cazuri fiind oficializată miercuri. Astfel, dacă se descoperă că datorează, totuși, CAS și CASS, Fiscul va stabili sumele de plată și va înștiința PFA-urile.

Procedura pe care o aplică de-acum Fiscul pentru a-și da seama dacă PFA-urile trebuie să plătească CAS și CASS, dacă acestea au estimat că nu vor datora contribuții, este inclusă în Ordinul nr. 2.547/2019. Acesta a fost publicat miercuri de Fisc în Monitorul Oficial și se aplică începând cu contribuțiile datorate începând cu veniturile anului 2018.

Concret, sunt vizate PFA-urile care obțin venituri pentru care se datorează CAS și CASS, în cazul în care au estimat că nu vor datora contribuții, dar ulterior se dovedește că datorează contribuții.

Este vorba de obținerea de venituri într-un an – cel puțin la nivelul acelui prag de 12 salarii minime brute. Regula este că dacă nu se atinge acest prag, PFA-urile nu datorează contribuții sociale, însă dacă se atinge, trebuie să achite CAS și CASS.

În cazul contribuției la pensii, Fiscul identifică persoanele fizice „bune de plată” adunând informații din formularul 256 (decizia de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice), formularul 112, declarația unică și din alte surse disponibile în evidența fiscală. În cazul contribuției la sănănătate, va fi luată în calcul, în plus, declarația 205.

După ce se iau în considerare toate excepțiile legale, se întocmește o listă cu cei care ar trebui să plătească CAS și CASS pentru că au depășit acel prag anual de venituri de 12 salarii minime brute. Însă nu se trece direct la stabilirea contribuțiilor și comunicarea sumelor de plată, ci PFA-urile sunt chemate mai întâi la audiere, este subliniat în ordinul Fiscului.

Mai exact, contribuabilii sunt invitați de două ori la audiere, dacă prima convocare se dovedește inutilă, pentru clarificarea situației fiscale. Abia apoi se ajunge la stabilirea din oficiu a CAS și CASS datorate și la comunicarea deciziei de plată. Contribuțiile se stabilesc folosindu-se o bază de calcul de 12 salarii minime brute.

Decizia de plată va fi anulată dacă în 60 de zile de la comunicarea acesteia PFA-urile își declară contribuțiile sociale datorate. Totodată, decizia poate fi anulată și dacă persoanele fizice dovedesc că nu sunt obligate la plata CAS și/sau CASS.

 

Declarația unică pentru persoanele fizice, ce a fost introdusă din anul 2018, este folosită atât pentru a definitiva taxele pentru veniturile din anul anterior, cât și pentru a estima veniturile din anul curent. De exemplu, anul acesta s-au definitivat și achitat impozitul și contribuțiile pentru veniturile din 2018, dar s-au estimat, de asemenea, veniturile și taxele aferente pentru anul 2019.

Taxele pentru veniturile din anul 2019 pot fi achitate până pe 15 martie 2020.

Prin declarația unică se declară veniturile PFA-urilor, dar și cele din dividende, chirii sau drepturi de autor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *