Termenul de depunere a Declarației Unice, în 2020 – amânat

  1. Care e termenul-limită?

Formularul numit Declarația Unică, obligatoriu pentru mai multe categorii de persoane care încasează venituri din activități independente va putea fi depus până la data de 25 mai 2020, cu mai mult de două luni în plus față de termenul inițial de 15 martie. Decizia a fost luată ca urmare a mesajelor transmise de contribuabilii nemulțumiți spune guvernul.

Termenul nu este însă pentru plățile aferente anului 2020, dar e relevant pentru declarația pe 2019 – e limita până la care trebuie plătite impozitul și contribuțiile pe 2019.

  1. Ce venituri sunt vizate de declarația unică?

Veniturile din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor (chirii), activități agricole impuse în sistem real, silvicultură, piscicultură, veniturile din investiții, alte venituri, cu excepția celor ce obțin venituri pentru care impozitul și contribuțiile sunt reținute la sursă, de către plătitorul de venit. Și veniturile obținute în anul precedent în străinătate sunt declarate prin acest formular. În plus, din acest an, declarația cuprinde și o referire la veniturile din criptomonede.

!Atenție:

Dacă în 2019 s-au scos dividende în suma de 12 salarii minime pe economie, adică 24.960 lei (2.080 lei/lună x 12 luni), sunteți obligați să depuneți declarația unică și să plătiți contribuția de asigurări sociale de sănătate, adică 2496 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *