Al doilea pachet al reformei fiscal-bugetare a noului Guvern conține și o lege cu o multitudine de modificări la codurile fiscale, printre care și modificări majore privind societățile și insolvența. Documentul a fost publicat recent în Monitorul Oficial.
Pe scurt:
- Se limitează drastic cheltuielile deductibile pentru multinaționale și cresc impozitele pe anumite venituri din investiții și criptomonede, dar și impozitele locale.
- Procedurile fiscale se înăspresc: firmele inactive de un an sunt dizolvate, eșalonările la plată devin mai restrictive, iar firmele sunt obligate să aibă cont bancar și să accepte plata cu cardul.
- Capitalul social minim crește la 500 lei pentru firmele noi și la 5.000 lei pentru cele cu o cifră de afaceri de peste 400.000 lei.
Legea 239/2025 (pentru formatul PDF, descarcă fișierul de aici), care conține măsurile fiscal-financiare (inclusiv măsuri privind insolvența), a fost publicată în Monitorul Oficial în 15 decembrie 2025 și va intra în vigoare pe 18 decembrie 2025, însă majoritatea prevederilor sale se aplică din 2026. Actul normativ face parte din pachetul al doilea al reformei fiscal-bugetare. Iată care sunt principalele măsuri.
I. Principalele modificări la Codul fiscal:
- venituri independente/din chirii: la venituri independente se includ și veniturile din prestarea de servicii de cazare, respectiv din închirierea pe termen scurt a unui număr de peste șapte camere situate în locuinţe proprietate personală (pentru aceste venituri se stabilesc reguli speciale de determinare a impozitului pe venit); în acest context, apar și modificări complementare la regulile actuale legate de veniturile din chirii; pentru venituri independente, baza maximă anuală de calcul a contribuției la sănătate crește de la 60 la 72 de salarii minime brute pe țară;
- venituri din investiții: pentru câștigurile din transferul titlurilor de valoare și din operațiuni cu instrumente financiare derivate (operațiuni efectuate prin brokeri), impozitul reținut la sursă se majorează – de la 1% la 3% pentru deținerile vândute după mai mult de un an, respectiv de la 3% la 6% pentru deținerile vândute după mai puțin de un an; pentru operațiuni neefectuate prin brokeri, impozitul crește de la 10% la 16%; aplicare: de la 1 ianuarie 2026;
- venituri din alte surse: impozitul pe câștigurile din operațiuni cu criptomonede crește de la 10% la 16%; aplicare: de la 1 ianuarie 2026;
- impozit pe profit: pentru multinaționalele care nu sunt încadrate la impozitul minim pe cifra de afaceri (așa-zisul IMCA) se limitează drastic cheltuielile deductibile cu drepturile de proprietate intelectuală, management și consultanţă; celor care datorează IMCA nu li se aplică aceste reguli (adică firmelor cu o cifră de afaceri anuală de peste 50 milioane euro); aplicare: de la 1 ianuarie 2026;
- impozite locale pe clădiri, terenuri și vehicule: se modifică regulile pentru a crește semnificativ nivelul impozitelor datorate în 2026; totodată, se reduce numărul de excepții de la plata impozitelor; în același timp, se reglementează formal sistemul e-Proprietate (cu datele despre bunurile imobile din România); măsurile vizează atât persoanele juridice, cât și persoanele fizice; aplicare: de la 1 ianuarie 2026;
- taxa pe lux: în cazul clădirilor și vehiculelor de mare valoare, cota de impozit crește de la 0,3% la 0,9%; aplicare: de la 1 ianuarie 2026.
II. Principalele modificări de procedură fiscală:
- firme inactive: firmele vor putea fi declarate inactive dacă nu au cont bancar sau la Trezorerie sau dacă n-au depus situațiile financiare anuale (după trecerea a cinci luni de la termenul legal de depunere) – aplicare: de la 1 ianuarie 2026; totodată, apar reguli stricte cu privire la situația firmelor care ating limita maximă legală de inactivitate (în principiu, acestea vor trebui dizolvate), inclusiv cu reguli tranzitorii – aplicare: de la 18 decembrie 2025;
- eșalonări clasice la plată: apare o nouă condiție pentru acordarea acesteia, care constă în prezentarea unui contract de fideiusiune (o garanție prin care statul se asigură că are șanse mai mari să încaseze bani); totodată, regulile eșalonării clasice se înăspresc și în alte privințe; aplicare: de la 18 decembrie 2025;
- eșalonări simplificate la plată: mecanismul capătă limite maxime ale datoriilor pentru care poate fi accesat (100.000 lei pentru persoane fizice, respectiv 400.000 lei pentru firme); totodată, anumite reguli ale eșalonărilor simplificate se înăspresc; aplicare: de la 14 ianuarie 2025;
- valorificarea bunurilor sechestrate: se introduc licitațiile online, care se vor face printr-o aplicație electronică dedicată (o intenție mai veche a autorităților).
III. Principalele modificări din sfera financiară (Legea 70/2015 și OUG 193/2002):
- se stabilește că firmele sunt obligate să aibă fie un cont bancar, fie un cont la Trezorerie, altfel riscă amendarea; aplicare: de la 1 ianuarie 2026;
- toți comercianții de bunuri și prestatorii de servicii devin obligați să accepte plata cu cardul, indiferent de nivelul încasărilor în numerar (acum există un plafon de 50.000 lei pentru încasări în numerar, la a cărui depășire intervine această obligație); aplicare: de la 1 ianuarie 2026.
IV. Principalele modificări legate de societăți:
- cesiunea părților sociale ale asociatului unei societăți cu răspundere limitată care deţine controlul societății devine opozabilă organului fiscal central, în anumite condiții (în principal, este vorba de firmele cu datorii fiscale – autoritățile vor să se asigure că au șanse mai mari să recupereze banii în cazul cesiunilor); aplicare: de la 18 decembrie 2025;
- valoarea minimă a capitalului social: firmele nou-înființate trebuie să aibă un capital social de 500 lei, iar cele cu vechime trebuie să aibă un capital social de 5.000 lei (dacă au o cifră de afaceri netă de peste 400.000 lei); aplicare: de la 18 decembrie 2025;
- se introduc o serie de reguli noi (restrictive) legate de împrumuturile de la sau către acționari/asociați ori persoane afiliate, precum și legate de distribuirile de dividende și majorările de capital social.
V. Alte modificări relevante:
- personalul de control al Vămii, Direcției antifraudă și Inspecției Muncii urmează să poarte camere video de corp;
- se introduce o taxă de 25 lei pentru fiecare colet livrat în România din afara Uniunii Europene (dacă valoarea declarată a bunurilor din colete este sub 150 euro); aplicare: de la 1 ianuarie 2026;
- munca la negru poate fi sancționată cu amenzi de 40.000 per persoană identificată (față de 20.000 lei anterior), fără a depăși în total un milion de lei (față de 200.000 lei anterior); aplicare: de la 18 decembrie 2025;
- modificări majore privind insolvența; aplicare: de la 18 decembrie 2025.



